Scene pentru spectacole – Elementele principale ale oricărui eveniment!

Scena este o platformă potrivită pentru mai multe tipuri de spectacole – aceasta are rolul de a completa evenimentul din punct de vedere vizual, plasând viitorii protagoniști în centrul atenției publicului. Așadar, fie că este vorba despre o premiere, o reprezentație, o conferință, un concert sau orice altă manifestare care implică actanți și spectatori, scena este un lucru care nu trebuie să lipsească din ecuație. În organizarea acestor ocazii, este important să ai scenotehnica potrivită – adică aparatura specifică spațiului respectiv (interior sau exterior), care va alcătui ansamblul tehnic. În funcție de cerințele organizatorilor, aceasta poate cuprinde utilaje sau aparate care să creeze efecte vizuale sau auditive, trucaje sau mișcări aparte. Siguranța celor de pe scenă este, de asemenea, un factor semnificativ, deoarece fiecare piesă componentă trebuie să îndeplinească normele de funcționare – de aceea, este recomandat ca aceste construcții să fie create de către oameni cu experiență în mai multe domenii adiacente, care pot interveni în detalii de tehnică, electrică, imagine sau orice alt segment obligatoriu.

  • Ce elemente specifice fac parte din scenotehnică?
În crearea unui eveniment, pot fi folosite mai multe tipuri de scene – mobile, fixe, rotative sau de tip lift – care se pot utiliza atât pentru spectacole, cât și în calitate de podium. În funcție de modul în care acționează, ele pot avea un efect major asupra rezultatului final. În anumite spații, nu pot fi folosite, de exemplu, decât cele fixe, dar, în situațiile care permit o așezare modulară, cele mobile pot schimba cu totul atmosfera. Însă, pentru ca decorul să fie dezvoltat într-un mod armonios, uniform și unitar, orice scenă trebuie să fie completată cu o serie de obiecte, conforme cu viziunea celui care a inițiat proiectul. Ansamblul general poate fi îmbogățit prin cortine (cu acționare manuală sau electrică), gradene (pentru a asigura locurile spectatorilor pe diferite niveluri de înălțime) sau alte sisteme de scenotehnică: mașini de zăpadă artificială, foc sau flăcări artificiale, ventilatoare, jocuri de lumini, zgomote de ploaie sau vânt, fulgere etc. Acestea necesită o construcție specializată, realizată de către o echipă autorizată, deoarece implică mai multe cunoștințe și informații din diferite zone de lucru. Delegarea responsabilităților este esențială în acest proces, întrucât doar așa se poate ajunge la o performanță optimă, cât mai aproape de ceea ce și-a imaginat creatorul conceptului.

Cum se poate obține o scenă ideală?

  • Fie că îți dorești un podium pentru o premiere sau o conferință, fie că vrei o scenă mobilă pentru spectacole, este important să alegi modalitatea prin care o poți obține – prin construcție de la zero, prin vânzare-cumpărare sau prin închiriere. Dacă nu știi pentru ce să optezi, trebuie să ții cont de raportul calitate-preț, dar și de gradul de profesionalism oferit de către echipa respectivă. Astfel, este recomandat să iei în considerare și toate celelalte detalii care pot schimba cu totul estetica decorului, pornind de la nuanța aleasă pentru cortină, până la modalitățile de ajustare a părților constituente.

  • Cine poate realiza scenotehnica pe care ți-o dorești?
Orice proiect poate fi realizat de către specialiști în domeniu, care îți vor pune la dispoziție constructori, arhitecți, ingineri, sudori, lăcătuși mecanici, strungari, tâmplari, artiști plastici, electroniști și electricieni – toate aceste meserii sunt indispensabile în procesul de obținere a unui rezultat complet și funcțional. Prin urmare, nu ezita să apelezi la ajutorul lor, fiindcă astfel de expertize sunt esențiale pentru a putea alcătui un cadru armonios, folositor și practic. Plecând de la schița inițială – pe care o poți elabora în 2D sau 3D – toți oamenii implicați vor pune în practică ideile pe care le ai, ținând cont de toate cerințele tale.
  • Cât durează realizarea unui proiect?
Acest factor este variabil, fiind influențat de amplitudinea fiecărui proiect în parte. Durata poate oscila direct proporțional cu numărul elementelor care trebuie realizate, dar și cu timpul necesar îmbinării lor finale. Astfel, dacă scenotehnica este variată și complexă, va fi nevoie de timp pentru a pune la punct toate detaliile importante, înainte de începerea lucrului efectiv. Apoi, toate componentele trebuie predate către lucrătorii specializați, pentru ca, în final, să se lucreze la construcția de ansamblu și la funcționarea ei totală. Așadar, procedeul se poate prelungi, ținând cont de complexitatea proiectului propus.

Sistem scena dublu rotativa Fantoma Oslo - in lucru

scenotehnica - Sistem scena dublu rotativa Fantoma Oslo 2

Proiect scena patrata 1

scenotehnica - scena patrata 1

Sistem scena dublu rotativa Fantoma Oslo - proiect final

scenotehnica -Sistem scena dublu rotativa Fantoma Oslo 1

Scena rotativa dubla - Teatrul Sibiu - in lucru

scenotehnica - Scena rotativa dubla - Teatru Sibiu 1

Proiect scena patrata 2

scenotehnica - scena patrata 2

Proiect scena patrata 4

scenotehnica - scena patrata 4

Proiect scena patrata 3

scenotehnica - scena patrata 3

Scena rotativa dubla - Teatrul Sibiu - proiect finalizat

scenotehnica - Scena rotativa dubla - Teatru Sibiu 2