Cortine – Tipuri și structuri diverse

O altă componentă esențială în construcția și realizarea unei cortine este sistemul de prindere. O cortină poate fi prinsă și strânsă în lateral sau sus. Astfel, aceasta generează moduri diferite de deschidere, bazate pe mecanisme cu scripeți (mecanice) sau componente electrice (motoare). Sunt modele care se deschid lateral sau vertical. Cortina este un element esențial al spațiului scenic, deoarece are rolul de a separa scena de restul sălii. Această delimitare este esențială și este folosită încă din cele mai vechi timpuri, de la primele apariții ale manifestărilor teatrale – ea definește figurativ granița dintre scenă și spațiul destinat așezării spectatorilor.

Există mai multe tipuri de cortine, care pot fi realizate prin utilizarea unor tehnici multiple și variate. În funcție de caracteristicile scenei respective, cortina va fi creată ținându-se cont de toate detaliile necesare. Poziționarea și designul său reprezintă factori fundamentali și influențează direct și activ construcția propriu-zisă. Până să ajungă la stadiul finit conform designului agreat anterior în discuțiile cu scenograful sau arhitectul, cortina trece prin mai multe procese, prin intermediul unor etape specifice. Materialul poate fi întins sau atârnat, drept sau în falduri, iar modul de structurare a acestuia are un efect considerabil asupra structurii metalice și esteticii finale.

Tipul de deschidere a cortinelor poate fi unul orizontal, unele fiind instalate în lateralele din stânga și dreapta scenei, strânse după arlechini, iar altele se deschid vertical, prin ridicare, fiind ancorate sus și poziționate imediat în spatele avanscenei.

Pe lângă aceste două categorii principale, există subcategorii de cortine, care se deosebesc prin felul în care se deschid:

  • Greacă – Se deschide în plan orizontal, către laterale, fiind despicată la mijloc. Poate fi confecționată simplu și drept sau cu ajutorul unor falduri verticale suprapuse;
  • Venețiană – Este acționată vertical, ridicarea sa începe din mijloc și continuă spre laterale și realizează falduri succesive, distribuite pe niveluri diferite;
  • Austriacă – Se deschide în plan vertical și realizează o serie de valuri cu ajutorul faldurilor materialului. Este acționată simultan în mai multe puncte, distribuite în mod simetric pe toată lățimea ei;
  • Ghilotină – Este tipul clasic de cortină cu ridicare verticală, care poate fi acționată atât prin intermediul unui mecanism manual, cu ajutorul scripeților și contragreutăților, cât și printr-un sistem automat cu motor integrat;
  • Romană – Sistemul de deschidere este similar cu cel regăsit în varianta austriacă și venețiană. Deosebirea acestui model față de celelalte două este dată dispunerea materialului, care, odată întins, nu conține falduri;
  • Fluture – Aceasta se deschide în lateral, fiind împărțită în două jumătăți. Fiecare dintre ele este ridicată prin intermediul unui sistem amplasat în colțurile superioare – de aceea, aspectul său este similar cu aripile unui fluture.

Cortina neagră – O variantă modernă și contemporană

Deși culoarea clasică folosită pentru cortinele de teatru este roșu, poți jongla cu diverse culori, nuanțe și texturi, ținând cont de spațiul scenic pe care vrei să-l creezi. Negrul este o culoare specială din mai multe puncte de vedere, însă trebuie să ai grijă la câteva aspecte importante. Acesta este folosit, de regulă, pentru crearea unui black box, cu scopul de a delimita scena de culise. Însă, în cazul în care îți dorești o cortină specială, care să se îndepărteze de normele standard, trebuie să iei în calcul modul în care aceasta reacționează în prezența luminii reflectoarelor. Fasciculul de lumină se poate propaga diferit, în funcție de culoarea materialului – de exemplu, roșul este o opțiune des întâlnită, nu doar datorită eleganței sale, ci și pentru că nu absoarbe lumina și nu devine deranjantă pentru ochii spectatorului atunci când becurile din sală se sting.

Sunt multe materiale care pot fi folosite pentru realizarea unei cortine. În general, se optează pentru o țesătură groasă (precum catifeaua). Însă, dacă proiectul scenografic cere utilizarea altor tipuri de textile, există și variante precum bumbacul, inul sau folia translucidă. Personalizarea cortinei este un proces special – ea poate fi preparată chimic, presată, matlasată, pictată (de tip canvas) etc. și ignifugată, ulterior, conform standardelor.

Alege o cortină opacă, ideală pentru orice structură scenică!

Dacă vrei să decorezi un teatru sau un spațiu scenic, alege o cortină opacă, ideală pentru perimetrul respectiv. Selectează dimensiunea potrivită, ia în considerare toate aspectele care au legătură cu mediul specific și comunică toate aceste detalii echipei de profesioniști. În situația în care îți dorești o cortină pentru exterior, trebuie să ai în vedere și alți factori, precum vântul și modalitățile de ancorare a structurii.

  • Cât durează crearea unei cortine?

Realizarea unei cortine poate varia în funcție de conceptul și cerințele scenografului. De regulă, procesul poate dura între 2 și 4 săptămâni, însă dacă materialele alese sunt importate din străinătate, factorul temporal poate fi schimbător.