Pictură pe pânză, decor, placaj sau clădiri – Experiența echipei ALTAX

Cuvântul pictură, în genere, se referă la un domeniu artistic care operează cu ajutorul culorilor și al pensulelor, generând tablouri și opere originale. Însă în activitatea echipei ALTAX, proiectele sunt orientate către anumite zone și segmente specifice – pictură de mari dimensiuni, pe canvas, pe pânză, pe placaj, pe clădiri sau pe un decor deja construit. Așadar, există o multitudine de forme de expresie estetică ce pot fi utilizate în diferite direcții stilistice. În funcție de proiectul elaborat de către scenograf sau arhitect, se poate acoperi o plajă variată de tehnici și modalități care pot fi puse în practică pentru a crea un rezultat special.

ALTAX are o experiență vastă în domeniu, lucrând, de-a lungul timpului, cu o mulțime de artiști plastici Astfel, pictura realizată în atelierele noastre poate avea orice fel de aspect și poate îndeplini cerințe și pretenții diverse, din punct de vedere tehnic și estetic. Primul pas constă în cercetarea atentă a proiectului propus, iar apoi se decide asupra formei dorite – aceasta poate fi, de exemplu, realistă în plan (pe flancuri sau orice alt suport), suprarealistă pe formă sau patină originală. Aplicarea unei patine presupune tratarea unei suprafețe cu anumite substanțe, cu scopul de a crea un finisaj specific (vintage, mat etc.). Această tehnică este folosită des, mai ales în artele spectacolului, cinematografie și divertisment.

De asemenea, elementele picturale pot alcătui un design aparte, de tip mozaic, tablou sau ansamblu grafic. Se ține cont în permanență de conceptul scenografic de la care s-a pornit și se lucrează pe o suprafață statică sau mobilă. Imaginea se poate realiza manual sau mecanizat (pistol de vopsit) , însă tehnica manuală este cea mai apreciată, deoarece este mult mai specifică și dă rezultate unice.

Pictură murală pentru interiorul și exteriorul clădirilor

Pictura murală presupune decorarea unui perete, zid, tavan sau orice altă suprafață care face parte din structura unei clădiri. Aceasta poate fi creată cu ajutorul vopselelor pe bază de ulei sau apă. Există mai multe tehnici care pot fi utilizate – fresco, mezzo-fresco și fresco-secco sunt doar câteva dintre cele mai apreciate modalități de a realiza o astfel de operă, într-o manieră clasică. Însă în proiectele contemporane, se poate genera un amestec de metode, în funcție de dorințele scenografului.

Pictură acrilică pentru obiecte și elemente de decor – Tehnici, dimensiuni, durabilitate

Pentru a ajunge la imaginea finală dorită, pictura trece prin mai multe etape și procedee. Suprafața aleasă reprezintă un factor important, deoarece influențează tipul de abordare. Dacă este necesar, se poate aplica un strat de grund, care să pregătească obiectul sau structura pentru următorii pași. După ce grundul s-a uscat, se aplică pictura propriu-zisă și se reglează cantitatea și intensitatea culorilor sau a straturilor aplicate.

Materialele utilizate pot fi de diferite feluri –, acrilicele, pe baza de diluant și pigmenții pot oferi variate efecte și genuri de cromatică la cel mai înalt nivel. De aceea, este esențial ca cerințele să fie formulate în mod clar atunci când se face comanda, pentru a putea ghida procesul de prelucrare din toate punctele de vedere.

  • Ce dimensiuni pot avea picturile?

Dimensiunile picturilor variază în funcție de specificitățile proiectului. Ele trebuie să se afle în raport direct cu sala sau spatiul în care vor fi instalate și, din acest motiv, este recomandat ca scenograful să elaboreze, în primă fază, toate schițele și machetele necesare pentru a pune la dispoziția echipei toate aceste informații utile.

  • Cât durează realizarea unei picturi?

Specialiștii care vor lucra la proiectul respectiv pot estima durata totală, ținând cont de complexitatea cerințelor. Timpii de uscare și estetica aleasă reprezintă factorii cei mai importanți care pot influența termenul de finalizare a procesului. Așadar, realizarea concretă a picturii poate dura între 2 săptămâni și o lună – totul depinde de caracteristicile pe care le cere conceptul stilistic.

  • Cât timp rezistă picturile?

În general, picturile rezistă, cu succes, un timp îndelungat, fără a se degrada. Însă durata lor de viață poate fi diminuată în anumite cazuri. Pentru a evita acest lucru, condițiile de utilizare, depozitare și manevrare trebuie să fie optime, cu scopul de a proteja respectivul produs. Dacă dorești să pui în aplicare un mijloc de prevenție, în ultima etapă a realizării picturii se poate aplica un strat de protecție, care are rolul de a conserva elementele constituente.

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci 1

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci 1

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 3

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 3

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 2

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 2

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci 2

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci 2

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 4

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 4

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 5

Pictura pe perete - peisaj toamna - copaci - in lucru 5